Curtea de Apel Oradea a dispus arestarea şi predarea către autorităţile italiene a unui cetăţean italian căutat pentru evadare din arest la domiciliu, tâlhărie, dar şi un jaf armat comis asupra unei maşini de valori, pentru care a fost condamnat în Italia la 10 ani de închisoare cu executare.

Fugarul, Roberto Salvini (foto mijloc), s-a predat, marţi, la Oradea. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea, comisarul şef Dan Lazăr, italianul s-a prezentat la sediul instituţiei marţi în jurul orei 15, s-a legitimat, susţinând că doreşte să se pună la dispoziţia organelor poliţiei de frontieră deoarece este autorul mai multor fapte penale, săvârşite în anul 2007, pe teritoriul Italiei.

„În urma primelor verificări efectuate prin Punctul de Contact Oradea, autorităţile italiene au comunicat faptul că cetăţeanul italian este urmărit pe teritoriul Italiei pentru tâlhărie, trafic cu bunuri furate şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor", a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al ITPF Oradea.


Salvini a fost predat unui echipaj din cadrul Compartimentului Urmăriri din Poliţia Bihor, iar joi a fost prezentat la Curtea de Apel Oradea, care a dispus arestarea şi predarea acestuia autorităţilor italiene.

Autorităţile italiene au emis pe numele lui Roberto Salvini trei mandate europene de arestare. Primul, pentru o tentativă de tâlhărie comisă pe 25 august 2007 în localitatea San Nicolo a Torina, când, înarmat cu un baston electro-şoc şi cu ajutorul unui complice, a atacat proprietarul unei maşini, încercând să-i fure autovehicolul. Atacul a eşuat însă, Salvini şi complicele său, iar Bernardi Stefano, au fost prinşi şi condamnaţi definitiv în 2012, la 4 ani închisoare cu executare şi o amendă de 2.500 euro pentru tentativă la furt agravat datorită folosirii unei arme improprii, vătămare corporală, port de armă abuziv şi port abuziv de instrumente de efracţie.

Cel de-al doilea mandat european de arestare a fost emis pe numele italianului pentru un jaf armat comis pe 27 august 2007, adică la două zile după tentativa de tâlhărie. Este vorba despre un hold-up la care Salvini a participat împreună cu alte două persoane. Cei trei au blocat o maşină de valori în trafic, i-au dezarmat pe membrii echipajului de securitate şi au furat din maşină 1,5 milioane de euro, după care au fugit cu un autoturism furat.

În timpul anchetelor, pe 4 februarie 2008, Roberto Salvini a fost arestat la domiciliu de unde, pe 8 iulie 2008, a plecat, faptă considerată de autorităţile italiene evadare.

Chiar şi aşa, atât Salvini cât şi ceilalţi doi tâlhari au fost trimişi în judecată pentru jaf agravat prin folosirea unor arme de foc, tăinuire, şi port abuziv de armă de foc, proces în urma căruia italianul de 56 de ani s-a ales cu 6 ani închisoare şi o amendă de 2.500 euro.

Cel de-al treilea mandat european de arestare a fost emis pe numele italianului după ce, pe 9 august 2012, Tribunalul Teramo a dispus contopirea celor două pedepse din celelalte două dosare anterioare, în baza sentinţei Salvini urmând să execute 10 ani de închisoare şi să achite amendă de 5.000 euro.