Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, subcomisarul Alina Dinu a anunţat, vineri, că poliţiştii de investigare a fraudelor au finalizat cercetările în cazul unui bihorean acuzat de o înşelăciune de peste 430.000 lei.

Bărbatul, Marius Adrian Erdei, 32 ani din localitatea Cenaloş, comuna Sîniob, e acuzat că, în perioada 2004 - 2006, în calitate de administrator delegat al unei firme din Uileacu de Criş, l-a păcălit pe patronul societăţii, un cetăţean italian, în timpul unor achiziţii de terenuri agricole.

"Suspectul i-a prezentat cetăţeanului italian copii ale unor titluri de proprietate şi ale unor procese verbale de punere în posesie emise pe numele societăţii, documente care în realitate erau false, şi a ridicat din conturile societăţii comerciale 434.636 lei, pentru presupusa plată a terenurilor agricole achiziţionate", a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei.

Reclamat de italian, Erdei a fost pus sub urmărire penală, iar acum poliţiştii antifraudă au înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, cu propunere de trimitere în judecată a bărbatului.

Prejudiciul nu a fost recuperat.