Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, prim-procurorul adjunct Maria Cotrău, a anunţat, marţi, printr-un comunicat, reţinerea unui medic de la Spitalul de Recuperare Băile Felix - Ambulatorul din Hotelul Ceres Băile 1 Mai, pentru luare de mită.

Potrivit sursei citate, Petru Bala este acuzat că, în data de 6 aprilie, a primit suma de 150 de lei și o sticlă de whisky, iar în data de 19 aprilie alţi 200 de lei și o cutie de ciocolată. 

În schimbul mitei, medicul urma să elibereze un concediu medical şi să efectueze tratamentul medical pentru unul din pacienţi, denunţător în cauză. 

În urma denunțului formulat de pacient la sediul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bihor, polițiștii i-au organizat medicului un flagrant, Bala fiind prins în momentul în care lua banii și ciocolata de la pacientul său. Ulterior, medicul a fost reţinut pentru 24 de ore, procurorii susţinând că măsura este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal, dar şi proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse suspectului Petru Bala.