Cetăţeanul moldovean, în vârstă de 23 de ani, a fost descoperit duminică dimineaţă, la ora 5.30, la controlul de frontieră efectuat în trenul Rapid 406, care circulă pe relaţia Braşov - Budapesta, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Bihor, subinspectorul Cătălin Simuţ.

"Persoana se afla într-un compartiment, înconjurată de bagajele voluminoase ale unui cetăţean român din Piatra Neamţ, de 39 de ani, şi acoperit de o hartă turistică a Europei", a explicat subinspectorul Cătălin Simuţ.

Potrivit acestuia, în urma verificărilor şi a declaraţiilor persoanelor în cauză s-a stabilit că cetăţeanul moldovean a intrat legal în România şi s-a întâlnit cu românul la Piatra Neamţ într-o cafenea, iar acesta i-a promis că îl ajută să treacă frontiera cu Ungaria şi să ajungă apoi în Germania, totul în schimbul sumei de 200 de euro.

"Cei doi au călătorit cu diverse mijloace de transport până în Huedin, iar de acolo au călătorit cu trenul Rapid 406 până în staţia CFR Oradea, unde cetăţeanul din Republica Moldova a fost ascuns între bagaje", a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Bihor.

Luni, în urma cercetărilor, poliţiştii de frontieră i-au întocmit moldoveanului dosar penal pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei iar bărbatului din Piatra Neamţ, pentru trafic de migranţi.