O persoană a murit, iar alte două au fost rănite, sâmbăta trecută, într-un accident petrecut pe  Drumul comunal 162, în satul Şerani, comuna Borod.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Bihor făcut public luni, accidentul s-a petrecut sâmbătă seară şi după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul maşinii într-o curbă iar apoi s-a răsturnat pe marginea drumului.

"Din primele cercetări, şoferul nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum", se arată în informarea poliţiştilor.

În urma accidentului, conducătorul auto, un bărbat de 45 ani din Şerani, a murit pe loc. Alte două persoane, de 25, respectiv 20 de ani, pasageri în maşina răsturnată, au fost răniţi uşor.

"În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că şoferul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar maşina pe care o conducea nu era înmatriculată", se precizează în comunicatul Poliţiei Bihor.

Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului.