Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta s-au sesizat din oficiu şi efectuează cercetări în cazul unui ultraj comis asupra a trei poliţişti de la Serviciul Poliţiei Rutiere Salonta, atacaţi în urmă cu o săptămână cu un par de o familie din localitate.

Potrivit prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Viorel Gavra, cele trei persoane, soţ, soţie şi fiul acestora, sunt cercetate pentru o altercaţie pe care au provocat-o după ce băiatul a refuzat să se legitimeze.

"Maşina condusă de tânăr a fost observată joi noaptea, în jurul orei 1, de echipajul Poliţiei Rutiere în trafic, mergând foarte încet în trafic. Cum poliţiştilor li s-a părut suspect, unul dintre cei din echipaj i-a făcut semn regulamentar şoferului, ca să oprească, moment în care acesta a demarat în trombă. Echipajul a pornit în urmărirea maşinii care a oprit 100 metri mai încolo, în faţa unei case, iar poliţiştii au blocat uşa şoferului, cerându-i să se legitimeze. Acesta, însă, a refuzat, dar a început să strige şi să claxoneze până când din locuinţă au ieşit două persoane, care s-au dovedit părinţii săi", a explicat Gavra.

Al doilea caz

Din datele deţinute de procurori, atât bărbatul cât şi femeia şi fiul lor au adresat cuvinte jignitoare poliţiştilor şi i-au îmbrâncit, bărbatul ameninţându-i şi cu un par. "Bărbatul mişca în stânga şi în dreapta parul, înjurând, iar femeia şi fiul lor l-au împins pe unul din poliţişti în şanţ, acesta fiind obligat să reacţioneze. A scos spray-ul paralizant şi l-a folosit, pulverizând spre cei trei, pentru a se apăra", a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Vineri, în urma sesizării făcute de poliţiştii salontani, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta au demarat cercetările în caz, cele trei persoane având deocamdată calitatea de făptuitori.

"Este al doilea caz de ultraj împotriva poliţiştilor, în decurs de o săptămână. Miercuri, un tânăr de 25 ani din Roşiori a fost arestat după ce, băut fiind, a lovit cu pumnii un poliţist care îl amendase pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice", a mai spus prim-procuroul Viorel Gavra.

Relaţii politice

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul care a scos parul la poliţişti, Ilie Pantea, este om de afaceri, patronul unui depozit en gros de băuturi alcoolice SC Olimp Serv SRL Salonta şi sponsor al PSD.

Fiul lor, Claudiu, este un personaj cunoscut poliţiştilor din Salonta, fiind sancţionat în mai multe rânduri. El a fost amendat toamna trecută pentru încălcarea Codului Rutier şi s-a ales cu permisul suspendat după ce a depăşit neregulamentar o coloană oficială iar pe urmă i-a ameninţat pe poliţiştii care l-au oprit cu excluderea din sistem deoarece "are relaţii politice".

Tot în toamna anului trecut, tânărul a fost sancţionat şi pentru încălcarea regimului armelor şi muniţiilor după ce în maşina sa au fost găsite mai multe cartuşe de armă în timp ce se întorcea de la o partidă de pescuit, dar şi pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice deoarece, beat fiind, s-a luat la bătaie cu un alt om de afaceri dar şi cu tatăl său, care a intervenit să-l tempereze.