Biroul de presă al Poliţiei Bihor a anunţat, miercuri, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au finalizat cercetările faţă de un bărbat de 55 de ani, din Olanda.

Bărbatul este acuzat de încadrarea în muncă a unui minor cu nerespectarea condiţiilor legale de vârstă sau folosirea acestuia pentru prestarea unor activităţi cu încălcarea prevederilor legale referitoare la regimul de muncă al minorilor", respectiv de "primirea la muncă a mai mult de cinci persoane, indiferent de cetăţenia acestora, fără încheierea unui contract individual de muncă".

Olandezul, administratorul unei firme orădene profilate pe producţia de biscuiţi, s-a ales cu dosar penal în vara anului 2013, după ce, în urma unui control al inspectorilor ITM Bihor la punctele de lucru ale societăţii din Valea lui Mihai şi Episcopia Bihor, s-a descoperit 38 de persoane care munceau fără forme legale. Între acestea, opt erau minori care erau exploataţi în ture de câte 12 ore, atât pe timp de zi cât şi noaptea.

Odată cu finalizarea anchetei, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au înaintat dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, cu propunerea de trimitere în judecată a celui în cauză.

În cazul în care va fi găsit vinovat, olandezul riscă închisoarea între 3 luni şi 2 ani sau amendă, dar şi pedepse complementare cum ar fi închiderea temporară sau chiar definitivă a punctului ori a punctelor de lucru în care s-a comis infracţiunea.

Totodată, acesta va fi obligat să plătească toate sumele restante datorate persoanelor angajate ilegal, constând în salariul mediu brut pe economie, cuantumul tuturor impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale pe care le-ar fi datorat dacă persoanele ar fi fost angajate legal.