Un tânăr în vârstă de 21 ani din Calafat este cercetat de poliţiştii rutieri din Oradea după ce, duminică seara, băut fiind la volanul unui Volkswagen, a intrat cu maşina în şanţ.

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, incidentul rutier s-a produs duminică seara la ora 21.08, pe strada Căii Ferate din Oradea, unde şoferul a fost găsit de un echipaj al Biroului Rutier cu maşina "parcată" într-un şanţ de pe marginea drumului.

Pus să sufle în etilotest, aparatul a indicat o alcoolemie de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care şoferul a fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice, iar apoi şi la sediul Poliţiei municipiului Oradea, unde i s-a întocmit dosar penal. 

Nu e singurul, căci la sfârşitul săptămânii trecute, 4 şoferi s-au ales cu dosare penale, iar alţi 332 cu amenzi în valoare totală de 145.470 lei pentru încălcarea Codului rutier, poliţiştii ridicând totodată 27 de permise de conducere şi 3 certificate de înmatriculare. 

265 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 37 de participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru lipsa centurii de siguranţă, 5 pentru consum de alcool la volan. Au fost sancționate 8 depășiri neregulamentare, iar 17 sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.

Acţiunile poliţiştilor bihoreni au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.