Un bărbat în vârstă de 47 ani din Oradea a fost încarcerat, miercuri, după ce Judecătoria l-a condamnat la închisoare cu executare pentru nerespectarea ordinului de protecţie emis pe numele lui de aceeaşi instanţă.
Potrivit unui comunicat transmis, joi, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, bărbatul, Liviu Trif, a fost ridicat cu o zi mai devreme de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri.
"Judecătoria Oradea a emis pe numele său un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 1 lună de închisoare în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunii de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție emis pe numele său de Judecătoria Oradea", se arată în informare, fără să se precizeze ce interdicţii a încălcat orădeanul şi care a fost motivul pentru care i s-au aplicat.
Potrivit legii, ordinele de protecţie se emit pentru protejarea victimelor unor violenţe, abuzuri sexuale ori hărţuire, agresorii având stipulate diverse obligaţii şi interdicţii, în funcţie de acuzaţiile care li se aduc.
Pedeapsa pe care a primit-o Trif este una mică, sub minimumul prevăzut de lege, în condiţiile în care, începând de anul trecut, Codul penal pedepseşte infracţiunea de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.