Cristian Duma, orădeanul care face turul României pentru a face rost de bani să-şi plătească datoriile de la bancă, a parcurs primii 100 de kilometri din marşul său şi a ajuns vineri la Arad.

Extenuat şi cu bătături sângerânde la ambele picioare, tânărul nu vrea, însă, să se oprească, sperând că cineva va auzi strigătul lui de durere şi îl va ajuta să scape de ratele care l-au adus în pragul disperării. "Tot venitul soţiei şi jumătate din salariul meu se duc pe ratele la bancă. Avem doi copii, de 6 şi de un an, abia ne descurcăm. Vreau să scap măcar de restanţe", le-a spus ziariştilor Cristian Duma.

Până la Arad, a avut numai peripeţii. În Chişineu Criş a fost lăsat să facă un duş la un hotel, dar a dormit pe gazon deoarece nu erau camere libere. Apoi, în localitatea Şimand, l-a prins o ploaie cu grindină şi a stat toată noaptea ascuns sub un copac. În Zimandul Nou, o familie l-a lăsat să doarmă în casă şi i-a dat o masă caldă, după care şi-a mai petrecut o noapte într-o baracă.

Orădeanul speră să primească ajutor. "Din 18 milioane de români sper să fie măcar câţiva cu suflet mare. Altfel nu ştiu ce o să se întâmple", a spus tânărul care, după ce s-a odihnit puţin într-o staţie de tramvai din Arad, a pornit vineri seara spre Timişoara.

Cristian Duma a pornit, luni, într-un tur al României, pe jos, încercând să atragă în acest fel atenţia tinerilor asupra problemelor pe care le pot crea ratele bancare şi cu speranţa că va găsi români care să îl ajute să iasă din impasul financiar în care se află. Tânărul a luat un credit ipotecar de 27.000 de euro, cu o rată 680 de lei care s-a dublat în prezent, motiv pentru care a ajuns în imposibilitatea să le plătească.