Un orădean în vârstă de 28 ani a fost reţinut, sâmbătă, pentru 24 de ore, după ce, băut şi fără permis de conducere la volan, a fost implicat într-un eveniment rutier pe drumul comunal 54, în localitatea Cheriu.

Evenimentul rutier s-a produs sâmbătă, la ora 4.12, unde orădeanul a acroşat un autoturism care se deplasa regulamentar.

Potrivit unui comunicat transmis de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, cercetările în cazul evenimentului rutier au fost declanşate de poliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene din cadrul Serviciului Rutier, care au şi constatat că orădeanul nu avea permis de conducere, dar şi că urcase băut la volan.

"În urma testării conducătorului autoturismului cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentraţie alcoolică de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului autoturismului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei", se arată în informare.

Ca urmare, tânărul a fost reţinut pentru pentru 24 de ore, în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor şi s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autovehicul fără permis de conducere şi sub influenţa băuturilor alcoolice.