Un orădean plasat în carantină împreună cu soţia bolnavă de Covid a încălcat obligaţia de izolare ca să meargă la un proces pentru care a fost citat la Judecătoria Oradea. Procurorii au deschis dosar penal în caz pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Informaţia a fost făcută publică, vineri, printr-un comunicat transmis de Biroul de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. 

"La unitatea noastră de parchet se află înregistrat dosarul în care se efectuează cercetări in rem cu privire la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, constând în aceea că în data de 4 decembrie, o persoană a părăsit domiciliul, deplasându-se la Judecătoria Oradea, deşi soţia acestuia  a fost confirmată pozitiv cu Sars-Cov 2", se precizează în documentul transmis. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii de parchet, prim-procurorul adjunct Ciprian Morar, cazul a ajuns în atenţia procurorilor în urma unei reclamaţii.

"Din datele existente, persoana a participat la un proces la Judecătoria Oradea, deşi ar fi fost obligată să stea în carantină. Se fac cercetări pentru lămurirea tuturor aspectelor sesizate", a explicat Morar.