Un bărbat de 32 de ani din Bihor a fost reţinut de poliţişti, după ce, băut fiind, a provocat un accident rutier în localitatea Duşeşti şi a fugit de la faţa locului, lăsând în urmă doi răniţi. Tânărul a lovit cu maşina, marca Ford, o balustradă metalică, iar autoturismul pe care-l conducea a căzut într-un şanţ adânc de circa 8 metri. Cei doi răniţi erau pasageri în maşină, iar șoferul i-a abandonat pur şi simplu. 

La fugă

"Vineri, 8 mai a.c., la ora 20.46, poliţiştii Biroului Rutier Beiuş au fost sesizaţi în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că pe D.N. 76, în localitatea bihoreană Duşeşti, s-a produs un accident rutier soldat cu victime", a transmis, luni, IPJ Bihor.

Trimişi la faţa locului, poliţiştii Bioului Rutier Beiuş au investigat şi au constatat că "un bărbat de 32 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal, înspre DN.76, într-o curbă la dreapta nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei, a părăsit partea carosabilă prin stânga, a lovit o balustradă metalică, iar apoi a căzut cu autoturismul în şanţul adiacent D.N. 76, la o diferenţă de nivel de aproximativ 8 metri".

Tânărul, despre care BIHOREANUL a aflat că se numeşte Gabriel Răzvan Focos, a luat-o la fugă, lăsându-şi în urmă pasagerii. "În urma accidentului rutier, doi bărbaţi de 29 şi 33 de ani, ambii din Oradea, pasageri în autoturism, au suferit leziuni pentru îngrijirea cărora au fost transportaţi la spital", transmit poliţiştii. 

Găsit în trafic şi reţinut

Echipajele Biroului Drumuri Naţionale şi Europene - Serviciul Rutier l-au găsit pe tânărul orădean în dimineaţa următoarei zile, într-o maşină Dacia, în Nojorid. "În urma investigaţiilor efectuate, sâmbătă, 9 mai a.c., la ora 05.45, pe D.N. 79, în localitatea bihoreană Nojorid, poliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene - Serviciul Rutier l-au găsit pe bărbatul de 32 de ani, din Oradea, bănuit că ar fi condus autoturismul implicat în accidentul rutier, călătorind, în calitate de pasager, într-un autoturism", se precizează în comunicat. 

În urma testării sale cu aparatul etilotest, s-a constatat că Focos prezenta o concentraţie alcoolică de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Orădeanul a fost dus la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bihor pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
"Sâmbătă, 9 mai a.c., în urma administrării probatoriului în cauză, poliţiştii Biroului Rutier Beiuş l-au reţinut pe orădeanul de 32 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor", precizează IPJ. 

Poliţiştii Biroului Rutier Beiuş continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, orădeanul în vârstă de 32 de ani a mai avut probleme cu legea. În trecut, el a mai avut permisul anulat şi l-a reobţinut în 2013. De atunci, permisul i-a mai fost suspendat din cauză că a condus sub influenţa alcoolului.