Un orădean de 47 ani, căutat pentru mai multe furturi de maşini, a fost reţinut, marţi, în urma unei acţiuni comune a Poliției Rurale Ștei, Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Beiuș şi a Serviciului de Investigații Criminale Bihor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, subcomisarul Alina Dinu, bărbatul, care nu are permis de conducere, a fost oprit în trafic în localitatea Cărpinet, în timp ce se afla la volanul unui autoturism pe care îl furase în cursul aceleiași zile din Timişoara.

„Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale îl bănuiesc pe orădeanul de 47 de ani că, în perioada 20 - 25 aprilie, ar mai fi sustras în scop de folosință alte cinci autoturisme care fuseseră lăsate de proprietari parcate pe raza municipiului Oradea și în comuna bihoreană Sînmartin”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Bărbatul fura câte o maşină, o conducea până rămânea fără benzină, după care o abandona pe unde apuca şi lua o alta. „Autoturismele au fost găsite abandonate în Oradea, în stațiunea Băile Felix, în municipiul Aiud din județul Alba, în localitatea Gilău din județul Cluj și în Timișoara”, a mai spus subcomisarul Alina Dinu.

Autoturismele au fost recuperate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și vor fi restituite proprietarilor, unul dintre ele fiind avariat.

Orădeanul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, iar miercuri a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, cu propunere de arestare preventivă, însă procurorii au decis ca acesta să fie cercetat sub control judiciar, acuzaţiile care i se aduc fiind de furt calificat în scop de folosință și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.