Poliţiştii salontani au început urmărirea penală împotriva unui orădean de 54 de ani, prins miercuri seara pe strada Aradului din Salonta în timp ce transporta cu maşina două genţi pline cu 1.345 de pachete de ţigări marca Viceroy cu timbru străin, în valoare de aproximativ 8.000 lei.

Întrebat de provenienţa ţigărilor, bărbatul a declarat că a găsit genţile abandonate într-un şanţ de pe marginea şoselei dintre localităţile Avram Iancu şi Ciumeghiu şi le-a luat pentru că i-ar fi părut rău să se distrugă.

"Ţigările au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru încălcarea Codului Fiscal", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu.

Potrivit actului normativ, deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile fără marcaj corespunzător constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare între 1 şi 4 ani.

Cercetările sunt continuate de ofiţeri din cadrul Poliţiei Municipiului Salonta.