Un orădean condamnat la 2 ani de detenţie pentru că a urcat băut şi fără a avea permis de conducere la volanul unei maşini a fost prins, luni, de poliţişti şi a fost încarcerat pentru a-şi ispăşi pedeapsa.
Mihail Viorel Duna a ignorat procesul penal declanşat pe numele lui, iar când a aflat că e condamnat la închisoare cu executare, s-a ascuns vreme de două luni, fiind dat în final în urmărire internaţională.
Bărbatul a fost găsit băut la volanul maşinii în vara anului trecut, pe 19 iulie, în jurul orei 2 dimineaţa. A vrut să oprească în faţa unui casino din oraş şi s-a lovit de bordură, iar în momentul în care a coborât să vadă stricăciunile, a dat nas în nas cu un poliţist rutier. Agentul n-a trebuit să-i mai ceară actele, căci bărbatul de 30 ani i-a spus din start că n-are permis şi că, pe deasupra, e băut, căci consumase vreun litru de bere la un bar, înainte să pornească la drum.
Poliţistul i-a cerut să sufle în etilotest, care a indicat o alcoolemie de 0,7 la mie în aer, însă când i-a propus să meargă la analize, Duna a refuzat categoric, pretinzând că are frică de ace.
Ca atare, orădeanul s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice, fiind trimis în judecată în toamna aceluiaşi an. Duna nu s-a prezentat la niciun termen de judecată chit că judecătorii au amânat procesul de mai multe ori şi l-au citat inclusiv cu mandat de aducere. Ca atare, în final, pe 9 octombrie în acest an, l-au condamnat fără să-i asculte părerea, la 2 ani de detenţie.
Căutat în mai multe rânduri pentru a fi încarcerat, bărbatul nu a fost găsit, fiind dat întâi în urmărire naţională, iar apoi şi în urmărire internaţională.
Poliţiştii l-au găsit, într-un târziu, luni, 28 decembrie, pe Bulevardul Dacia din Oradea, când l-au şi ridicat şi l-au depus la Penitenciarul Oradea, unde îşi va executa pedeapsa la care a fost condamnat.