Oradea vrea să obţină pe lângă titlul de staţiune turistică de interes naţional şi pe cel de staţiune balneară cu caracter permanent. Consiliul Local a mandatat, vineri, Agenţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (APTOR) să întocmească şi să depună la Ministerul Sănătăţii documentaţia pentru obţinerea titlului de staţiune balneară.
"Astăzi, în municipiu apa geotermală este folosită doar la încălzire. Există un singur centru care aplică o schemă de tratament medical cu apă geotermală. Obţinerea titlului de staţiune balneară le-ar facilita agenţilor economici din oraş accesarea de fonduri europene pentru acest domeniu", a declarat pentru BIHOREANUL, directorul APTOR, Mihai Jurca.
Puterea apelor vindecătoare...
Odată adoptată Hotărârea de Consiliu Local, APTOR va face demersuri pe lângă Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie pentru documentarea ştiinţifică a calităţilor curative apelor din rezervei geotermală a oraşului.
"Vom lua legătura cu Institutul Naţional de Balneologie care va face studii cu privire la calităţile apei şi va formula recomandări cu privire la afecţiunile pe care le poate trata cu succes. Ulterior, când documentaţia va fi completă o vom depune la Ministerul Sănătăţii spre avizare", a spus Jurca.
Potrivit directorului APTOR, pentru a îndeplini condițiile necesare autorizării, staţiunea balneară Oradea va cuprinde centrul istoric al oraşului, malurile şi lunca Crişului Repede şi zona dinspre campusul universitar cu săli de evenimente şi viitoarea sală polivalentă.
Blocat la Ministerul Justiţiei
Arealul ales este similar zonei pentru care APTOR a făcut încă de la începutul anului trecut demersuri pentru obţinerea titlului de staţiune turistică de interes naţional.
"Din păcate viteza de procesare a documentelor nu depinde de noi. Pentru titlul de staţiune turistică avem toate avizele, mai puţin cel de la Ministerul Justiţiei. Cum mai multe localităţi au cerut acest titlu şi au fost trecute toate trecute pe o singură listă, atunci când unele documentaţii s-au dovedit incomplete ministerul a respins toată lista", a explicat Jurca.
Potrivit directorului APTOR, acesta va face demersuri ca Oradea şi alte localităţi care au documentaţiile complete să fie trecute pe o listă separată pentru a grăbi finalizarea demersurilor oficiale.
Obţinerea titlului de staţiune turistică, la fel ca şi cel de staţiune balneară, va permite oraşului să obţine fonduri nerambursabile sau guvernamentale pentru dezvoltarea celor două domenii, va creşte vizibilitatea oraşului şi numărul de turişti atraşi.