Pentru un jurnalist "de tranşee", soldat 24 din 24 de ore la o publicaţie "fără mamă, fără tată" (în "război" cam cu toată lumea tocmai pentru că o descrie aşa cum este şi o descoase mereu), a participa la o sindrofie literară, în plină tiranie a cotidianului, e fie o corvoadă, fie un lux imposibil de valorificat într-un text pentru care cititorii să-şi smulgă ziarul din mâini sau care să-i blocheze site-ul de atâtea "accesări".
Cam asta îmi trecea, dezordonat, prin cap într-una din serile trecute, când mă îndreptam (totuşi curios şi nerăbdător) spre locul unde directorul revistei de cultură Familia, poetul Ioan Moldovan, urma să fie omagiat la împlinirea a 60 de ani. După "festivitate" (căreia sărbătoritul i s-a conformat cuminte, la costum şi cravată), în încercarea de a-i completa "profilul" (deh, tic profesional) am "dat o căutare" pe Google cu numele său: www-ul a livrat mii de titluri despre purtătorii acestui nume - preoţi, cântăreţi, procurori, ba şi miliardari (unul ofticat că, deşi prin zona lui e cel mai tare în industria cărnii, un scârţa-scârţa pe hârtie i-a ilustrat "succes-story"-ul cu poza unui fotbalist). Dar Ioan Moldovan al nostru s-a individualizat chiar şi în babilonia asta.
Nu şi-a căutat, fireşte, asemenea faimă. Cu totul diferit de "portretul-robot" al poetului din imaginarul popular (plete vâlvoi şi priviri scrutând zările), Moldovan al nostru se declară, patriarhal şi hâtru, doar atât: "un ins sănătos, trist şi mai gras" care îşi doreşte să înceapă o "operă minoră". Născut dintr-un tată miliţian şi o mamă casnică, fost junior la "şepcile roşii" (U Cluj), fost prof de română pentru copii de mineri, devenit cu timpul un elegiac optimist, a cărui discreţie şi blândeţe l-au ţinut deoparte (cum observa cineva), "într-un spaţiu secund, departe de turnirurile aducătoare de o glorie efemeră", lui Ioan Moldovan i se potriveşte genial descrierea reuşită de un mai tânăr coleg de redacţie: un "monah sub acoperire".
Unul, însă, care într-o perioadă precară a condus Familia cu talent, prestigiu şi acribie (toate numerele revistei, din 1865 până azi, sunt arhivate electronic şi disponibile online), şi care de pe acum şi-a rezervat (cu 13 cărţi publicate) un loc în istoria literaturii române moderne. Considerente pentru care, de altfel, la aniversare primarul urbei l-a răsplătit pentru serviciul adus Oradiei cu o diplomă de excelenţă, una din puţinele meritate cu vârf şi îndesat din cele (prea) multe acordate.
Peste ani, la fel cum deja două străzi poartă numele unor mari "Familişti" (Andriţoiu şi Enescu), o alta va fi botezată, poate, cu numele lui Ioan Moldovan. Până atunci, ca orădeni, cititori sau nu de poezie, ne putem bucura măcar că un concitadin remarcabil a fost omagiat, cum din nefericire nu e obiceiul nostru românesc, cât încă e cât se poate de viu.
PS: La sărbătoare n-a fost prezent niciunul dintre şefii de la "Judeţ", deşi, administrativ, Familia e în "parohia" lor. Păcat, măcar formal să fi fost, a puţin respect...