Accidentul s-a petrecut miercuri seara în jurul orei 19 la intersecţia din Piaţa Creangă. Un adolescent de 15 ani, care se afla la volanul unui autoturism Mercedes, a pierdut controlul direcţiei în timpul unui viraj la dreapta de pe strada Muzeului şi a intrat pe contrasens, izbind două maşini care aşteptau la semafor, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu.

„Autoturismul băiatului a acroşat o altă maşină condusă de un orădean de 25 de ani şi s-a izbit de o dubiţă. Accidentul s-a produs pe fondul neîndemânării adolescentului", a declarat Dinu.

baiat.jpgÎn urma accidentului rutier, Mercedesul condus de adolescent a fost serios avariat, iar conducătorul dubiţei a suferit leziuni uşoare.

Adolescentul s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis a unui autoturism neînmatriculat şi vătămare corporală din culpă.

Din declaraţiile date de părinţii băiatului, chemaţi la faţa locului de poliţişti, acesta a luat cheia maşinii fără să îi anunţe.

Enervaţi de situaţia creată, părinţii adolescentului şi-au pierdut cumpătul, iar tatăl băiatului i-a şi aplicat o pereche de palme fiului, ca învăţătură de minte.