Tragedie, vineri seară, la Campionatul Mondial de fotbal. Un reputat jurnalist american, Grant Wahl, a murit chiar în timp ce transmitea meciul Argentina-Olanda, șocând lumea sportului. Fratele acestuia e convins că Grant a fost ucis. 

Celebrul jurnalist, în vârstă de 48 de ani, nu a mai putut fi salvat după ce s-a prăbușit în zona alocată presei, chiar în ultimele minute de joc.

Vestea a stârnit un val de șoc și nemulțumire în lumea sportului.

Acuzase mai multe probleme de sănătate

Circumstanțele decesului nu sunt clare, deocamdată.

Potrivit G4Media.ro, doi jurnaliști de la New York Times care au fost prezenți la fața locului au declarat că personalul medical a efectuat compresii toracice și alte tratamente timp de aproximativ 20 de minute înainte ca Wahl să fie scos din stadionul Lusail Iconic.

Agentul lui Wahl, Tim Scanlan, a declarat, pentru The New York Times, că Wahl se afla în loja presei, când, în ultimele minute ale meciului, a intrat ”în stare de suferință acută”.

„Se crede că a murit, a spus Scanlan, la un spital din Qatar sau în timp ce era dus la unul, după ce s-a simțit rău o perioadă mai lungă, pe măsură ce turneul se desfășura”, scrie G4Media.

Din câte se pare, jurnalistul nu se simțea bine în ultima perioadă. 

„Nu dormea bine și l-am întrebat dacă a încercat melatonină sau ceva asemănător”, a spus Scanlan. „El a spus: Trebuie doar să mă relaxez puțin”.

De altfel, cu câteva zile înainte de tragedie, pe 6 decembrie, Wahl a mărturisit, în podcastul său, despre ”durere în piept, senzația de apăsare și presiune” care deveneau ”tot mai rele”.

„Corpul meu a cedat în cele din urmă în fața mea. Trei săptămâni de puțin somn, stres ridicat și multă muncă îți pot face asta”, a scris Wahl luni. „Ceea ce fusese o răceală în ultimele 10 zile s-a transformat în ceva mai grav în noaptea meciului dintre SUA și Olanda și am putut simți cum partea superioară a pieptului meu a căpătat un nou nivel de presiune și disconfort”, a mai scris el, adăugând că a făcut inclusiv teste la Covid, ieșind negativ.

G4Media mai scrie că, în podcastul său de joi, Wahl a spus că a avut caz de bronșită, pentru care urma tratament, și a vizitat din nou clinica medicală. 

„Practic, am anulat tot ce aveam în această joi și am tras un pui de somn și mă simt puțin mai bine, încât, probabil, vă puteți da seama din vocea mea că nu sunt la 100 la sută aici”, a spus el. „Să sperăm că nu voi tuși în timpul acestui podcast. Tușesc foarte mult. Toată lumea tușește aici în ca acest lucru nu este în nici un caz limitat la mine ca atât de mulți jurnaliști au o tuse nebună. Uneori sună ca un șuierat al morții”.

Fratele jurnalistului acuză că a fost ucis

Fratele jurnalistului, Eric Whal, a declarat public că este convins că Grant a fost ucis.

Într-un clip postat pe Instagram, Eric a mărturisit că este homosexual și că el este motivul pentru care fratele său a purtat un tricou curcubeu la Cupa Mondială. Mai mult, el a susținut că jurnalistul ar fi primit amenințări cu moartea.

"Fratele meu era sănătos. Mi-a spus că a primit amenințări cu moartea. Eu cred că a fost ucis. Și implor orice ajutor", a afirmat Eric Whal.

Acesta a mărturisit că, după ce jurnalistul a leșinat în timpul meciului, e fost dus cu o mașină la spital, unde ar fi decedat.

A militat pro-LGBTQ și împotriva Guvernului

Ziare.com amintește scrie că, înainte de meciul de Cupa Mondială al SUA împotriva Țării Galilor, Grant Wahl nu a fost inițial lăsat să intre pe stadionul Ahmad bin Ali și a fost reținut timp de 30 de minute pentru că purta un tricou care reprezenta o minge de fotbal înconjurată de un curcubeu. În cele din urmă a fost lăsat să intre în stadion.

FIFA și-a cerut scuze pentru incident, arată libertatea.ro.

Ziare.com mai amintește că Guvernul din Qatar a luat măsuri drastice împotriva demonstrațiilor pro-LGBTQ în timpul turneului, în ciuda promisiunilor inițiale de a nu o face.

„Pe lângă tricoul său cu tematică curcubeu, Wahl a fost un critic deschis al guvernului din Qatar și al găzduirii de către acesta a Cupei Mondiale. Joi, el a scris "Pur și simplu nu le pasă. Organizatorii Cupei Mondiale din Qatar nu-și ascund nici măcar apatia față de decesele muncitorilor", a scris el într-un articol de-al său”, mai scrie ziare.com.

După cum se știe, Argentina s-a calificat, vineri seară, în semifinalele Cupei Mondiale, în urma scorului final de 4-3, de după loviturile de departajare, în meciul cu Olanda.

G4Media.ro scrie că selecţionatele Olandei şi Argentinei au terminat la egalitate partida de 90 de minute, respectiv cu scorul de 2-2 (0-1, 2-2).

Golurile au fost marcate de Nahuel Molina (35) şi Lionel Messi (73 – penalty) au marcat pentru sud-americani, dar Olanda a egalat prin ”dubla” lui Wout Weghorst (83, 90+11).

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!