Scandal cu focuri de arme, joi seară, în centrul comunei Sârbi, unde poliţiştii au fost obligaţi să-şi folosească pistoalele ca să imobilizeze un scandalagiu violent. Incidentul s-a produs cu puţin înainte de miezul nopţii, pe terasa unui local din comună.

"Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Biharia au fost sesizaţi în urma unui apel primit prin numărul de urgenţă 112 că o persoană înarmată cu un topor a spart vitrina unui bar şi a distrus mai multe mese aflate pe terasa barului", a explicat vineri purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, subcomisarul Alina Dinu.

Ajunşi la locul incidentului, poliţiştii l-au găsit pe Roman Chelemen într-un gang din apropiere, de unde acesta a început să arunce cu pietre, una nimerind girofarul autospecialei.

Apoi, când poliţiştii au coborât din maşină, individul a tăbărât asupra lor, însă pentru că nu i-a nimerit, s-a răzbunat pe maşină, zdrobind-o cu toporul. "Au fost lovite aripa dreaptă, luneta, parbrizul, oglinda şi geamul de la uşa dreapta spate", a precizat Dinu.

Încercând să-l oprească pe scandalagiu, unul dintre poliţişti a tras trei focuri în plan vertical, fapt ce l-a enervat şi mai rău pe Chelemen, care i-a atacat din nou, motiv pentru care oamenii legii au tras mai multe focuri de armă, două dintre gloanţe atingându-i gamba piciorului stâng şi pulpa piciorului drept.

"Persoana se află în prezent internată la spital. La Sârbi s-a deplasat acum o echipă complexă de cercetare, condusă de un procuror de la Parchetul Oradea, care continuă cercetările, urmând ca, în funcţie de rezultat, să fie propusă soluţie corespunzătoare în cauză", a mai spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei.

Din primele verificări, scandalagiul a mai avut probleme de comportament, dar şi antecedente penale tot pentru fapte comise cu violenţă. Joi seară, până la sosirea echipajului de poliţie, individul i-a băgat în sperieţi pe locatarii din apropierea localului, încercând să incendieze un depozit de butelii, iar apoi să spargă geamurile unei brutării.

Potrivit unui comunicat al Parchetului Oradea, Roman Chelemen este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj.

„În prezent Chelemen Roman se află internat la Spitalul Clinic de Urgenţă Oradea unde va fi supus unei intervenţii chirurgicale. Ca atare, cercetările sunt continuate de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea cu persoana mai sus menţionată în stare de libertate", arată procurorii.