Şeful Sindicatului Pro AS, Adrian Claudiu Marcu, care reprezintă o parte din angajaţii DGASPC Bihor, acuză conducerea acestei instituţii pentru condiţiile inconfortabile oferite acestora.
Printr-o scrisoare deschisă, Adrian Claudiu Marcu cere demisia directoarei Camelia Gaciu, susţinând că în aceste condiţii izolarea angajaţilor alături de copii şi de bătrâni nu este legală.
Directoarea DGASPC Bihor spune, însă, că situaţia descrisă de sindicalist este "o distorsionare a realităţii" şi o "dezinformare", astfel că va lua măsuri pentru ca acesta să răspundă legal pentru răspândirea informaţiilor false.
Angajaţii n-au condiţii
Printr-o scrisoare deschisă redactată înainte de Paşti, şeful timişorean al Sindicatului Pro AS a afirmat că a fost sesizat de unii salariaţi din cadrul DGASPC Bihor că "sub pretextul Ordonanţei Militare nr. 8 din 9 aprilie privind măsuri de prevenire a răspândirii Covid-19" directoarea acestei instituţii i-a "obligat / determinat să semneze declaraţii pe proprie răspundere că sunt de acord cu izolarea la locul de muncă şi la domiciliu", fapt care ar însemna "practici abuzive" şi ar încălca legislaţia, fiind "abuz în serviciu".
Potrivit sindicalistului, centrele DGASPC "nu au capacitatea să găzduiască pe o perioadă de 28 de zile propriii salariaţi", prepararea şi servirea hranei pentru angajaţii izolaţi la locul de muncă "se fac în condiţii improprii", "în spaţiile puse la dispoziţie dorm / convieţuiesc mai multe persoane în aceeaşi încăpere", ba chiar ar exista "salariaţi care dorm pe jos, în maşinile de serviciu, în bucătării, în spaţiile destinate centralelor termice" şi că "unora dintre salariaţi nu le-a fost asigurată hrana şi apa zilnică".
Vor la hoteluri şi pensiuni
Şeful Sindicatului Pro AS arată că în contextul suprapopulării centrelor de copii şi bătrâni cu angajaţi ai DGASP obligaţi să aibă grijă de aceştia "condiţiile de cazare şi servire a mesei reprezintă adevărate focare de dezvoltare şi propagare a răspândirii Covid-19 şi altor boli transmisibile".
De aceea, liderul de sindicat transmite conducerii DGASPC că "vă somăm ca în cel mai scurt timp posibil să reevaluaţi măsurile dispuse anterior şi să identificaţi/închiriaţi/rechiziţionaţi spaţii de cazare adecvate (pensiuni, moteluri, hoteluri) pentru izolarea salariaţilor care ies din schimbul normal de lucru".
Pe de altă parte, Marcu susţine că directoarea DGASPC "vânează" sindicaliştii care "au curajul să ne sesizeze aspecte ilegale ce se întâmplă în cadrul instituţiei", motiv pentru care îi cere demisia atât acesteia, cât şi "tuturor şefilor de centre care acţionează ilegal la comanda dumneavoastră şi determină salariaţii să semneze declaraţii şi acte ilegale".
Postarea liderului sindical de săptămâna trecută a fost înnoită şi marţi, cu acelaşi mesaj.
Minciuni
Contactată de BIHOREANUL, directoarea DGASPC Bihor, Camelia Gaciu, a explicat că pentru a preveni îmbolnăvirea copiilor şi vârstnicilor din centrele administrate de această instituţie, a luat măsuri de împărţire în ture a angajaţilor din aceste centre.
"Fiecare parte lucrează câte 14 zile, cu colegi mobilizaţi în centre pentru a nu răspândi coronavirusul aşa cum se întâmplă în alte judeţe, iar după două săptămâni intră în lucru cealaltă tură. Dar toţi angajaţii au condiţiile cele mai bune pe care le putem oferi", a declarat şefa DGASPC.
"Mesajul transmis de dl Marcu este o dezinformare şi o distorsionare a realităţii. Direcţia a luat măsurile legale care se impun pentru a pune în aplicare dispoziţiile Ordonanţei nr 8 şi în acest sens s-a solicitat de către şefii de centre angajaţilor o declaraţie pentru a-şi exprima opţiunea unde vor sa fie cazaţi, în centre sau în alte spaţii pe care urmează să le pună la dispoziţie Consiliul Judeţean sau primăriile", a spus directoarea Camelia Gaciu.
Aceasta subliniază că Ordonanţa Militară nr. 8 "prevede că angajaţii DGASPC se vor caza cu prioritate în centre sau în spaţii puse la dispoziţie de autorităţile publice locale".
Ba au condiţii!
"Oamenii sunt cazaţi în centrele unde lucrează, are fiecare patul lui, în camere separate de cele ale beneficiarilor (n.r. – copii şi vârstnici) şi primesc sau îşi gătesc trei mese pe zi, precum şi materiale igienico-sanitare de care au nevoie. În centrele unde a funcţionat serviciu de catering pentru copii se duce catering şi pentru angajaţi, iar în centrele unde se găteşte pentru beneficiari se găteşte şi pentru angajaţi", arată directoarea DGASPC Bihor.
Aceasta susţine că acuzaţiile aduse de liderul Sindicatului Pro AS "sunt afirmaţii neadevărate, false, menite pentru a destabiliza sau a împiedica punerea în aplicare a unei Ordonanţe Militare, ceea în contextul actual este prevăzut ca o circumstanţa agravantă a infracţiunii de propagare a unor informaţii false", iar DGASPC "va lua măsurile legale care se impun în această situaţie!".