Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, agentul principal Ioana Lascău, a anunţat, joi, punerea sub urmărire penală a unui tânăr de 23 ani din Oradea, care, în noaptea de miercuri spre joi, a lovit o maşină parcată, a fugit de poliţişti şi s-a oprit în final într-un copac, provocând rănirea unui alt tânăr, pasager în autoturism.

Incidentul s-a petrecut la intersecţia străzii Robert Owen cu Traian Lalescu. Aflat la volanul BMW-ului personal, Ionuţ Cristian Perţe, 23 de ani, nu a acordat prioritate de trecere maşinii unei patrule de poliţie, a ieşit din intersecţie cu viteză şi a pierdut controlul direcţiei, acroşând un autoturism parcat regulamentar pe strada Lacu Roşu.

"Şoferul nu a oprit. A pornit spre bulevardul Ştefan cel Mare şi, cu toate că echipajul de poliţie a plecat în urmărirea lui, încercând să-l oprească cu semnale acustice şi luminoase, acesta a continuat deplasarea", a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei.

La intersecţiea cu strada Berzei, tânărul a virat spre dreapta, a lovit scuarul şi indicatoarele rutiere şi şi-a continuat drumul pe strada Olimpiadei, unde a pierdut controlul asupra direcţiei şi a intrat într-un copac de pe partea dreaptă a direcţiei sale de deplasare.

"În urma accidentului, un tânăr de 24 de ani, pasager în autoturism, a suferit leziuni uşoare", a spus Lascău.

După testarea şoferului cu aparatul etilotest, poliţiştii au constatat că acesta avea o concentraţie alcoolică de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.

"Poliţiştii rutieri au întocmit dosar penal pe numele şoferului pentru vătămare corporală din culpă, conducerea un autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. Totodată, acesta a rămas fără permis până la soluţionarea dosarului", a mai arătat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.