Un accident spectaculos şi, din fericire, fără victime umane s-a petrecut joi după-amiaza, în jurul orei 3, pe DN76, între localităţile Drăgăneşti şi Sudrigiu.

Aflat la volanul autoturismului BMW BH-90-SFM, Marcel Stoiţa, un tânăr de 21 ani din localitatea Cărpinet a pierdut controlul direcţiei într-o curbă la dreapta, a pătruns pe sensul opus unde a lovit un Logan condus de un beiuşean de 32 ani, iar apoi a ieşit în decor, rostogolindu-se de mai multe ori.

În urma accidentului, pasagerii Loganului nu au fost răniţi, şoferul BMW-ului a scăpat doar cu câteva răni uşoare însă maşina lui a fost grav avariată.

Din verificările făcute de echipajul Poliţiei Rutiere ajuns la locul incidentului, accidentul s-a produs din cauza tânărului din Cărpinet care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum. "Cercetările în caz sunt continuate de poliţiştii beiuşeni", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu.