Un bărbat în vârstă de 32 ani din comuna bihoreană Roşiori a ieşit cu maşina în decor luni seara, lângă localitatea Peştiş, însă a anunţat evenimentul rutier abia o zi mai târziu, poliţiştii descoperind motivul întârzierii în momentul în care l-au testat pentru substanţe interzise.
Incidentul rutier s-a produs luni seara în jurul orei 23, pe DN1H, unde şoferul, aflat la volanul unui Volkswagen, a pierdut controlul maşinii într-o curbă la stânga din cauza vitezei, a ieşit în decor şi s-a oprit pe un teren agricol.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Bihor, transmis miercuri pe marginea cazului, bărbatul a părăsit locul evenimentului rutier, care a fost fără victime, şi a plecat acasă, sunând a doua zi la 112 pentru a relata că a fost implicat într-o tamponare în cursul nopții.
În urma testării şoferului cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ, însă, în urma testării preliminare de drog, al cărei rezultat a fost pozitiv, există suspiciunea că acesta ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv.
„Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu caracter psihoactiv", se precizează în informare.
Ca atare, pe numele şoferului s-a întocmit un dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive. Cercetările sunt continuate de polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd.