Un tânăr în vârstă de 21 ani din Cefa a fost reţinut, luni, pentru 24 de ore, pentru un furt comis în luna decembrie.
Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, tânărului i se impută că a comis furtul în data de 17 decembrie, anul trecut, când "ar fi pătruns prin efracţie într-un imobil nelocuit din localitatea Cefa". De aici, apoi, a furat 20 de ţevi din cupru, trei maşini de găurit, un aparat de sudură şi diverse accesorii pentru instalaţia de încălzire, iar din garajul situat în curtea aceleiaşi case, şi o motocositoare.
Prejudiciul a fost recuperat parţial de poliţişti.
Cercetările în caz sunt continuate de poliţiştii din Cefa sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta.
Poliţia atrage atenţia proprietarilor de case de vacanţă sau case aflate în construcţie că acestea pot deveni ţinta hoţilor dacă nu sunt protejate în mod corespunzător împotriva efracţiei. Pentru a preveni furturile, poliţiştii le recomandă să monteze sisteme performante de închidere a uşilor şi geamurilor, iar, acolo unde este cazul, grilaje metalice. Sistemele de alarmă pot fi de asemenea eficiente dacă locuinţa de vacanţă se află în apropierea altor imobile locuite.
Totodată, poliţişti atrag atenţia proprietarilor de case să nu depoziteze bunuri de valoare, materiale de construcţii, unelte sau alte obiecte tentante pentru infractori, în spaţii care nu prezintă siguranţă, mai ales dacă acestea se află în zone izolate. "În perioada în care nu locuiţi acolo, creaţi posibilitatea verificării sau supravegherii acesteia de către o persoană de încredere, din apropierea proprietăţii dumneavoastră, iar dacă aveţi o casă în construcţie, angajaţi o persoană care să asigure paza proprietăţii, mai ales pe timpul nopţii", recomandă poliţiştii.