Un tânăr de 18 ani din comuna Derna, suspectat de comiterea mai multor spargeri de locuinţe în ultimele luni, a fost prins şi este cercetat pentru furt calificat, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu.

Tânărul a fost prins de poliţişti după ce luni după-amiază a pătruns în locuinţa unui localnic din Şinteu de unde a plecat cu telefonul mobil al proprietarului.

"În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au depistat cu operativitate suspectul, stabilind că acesta a mai comis astfel de fapte. Din probele administrate rezultă că pe 23 octombrie anul trecut a mai intrat în aceeaşi locuinţă şi a furat o bicicletă în valoare de 400 lei", a declarat Alina Dinu.

Totodată, în noaptea de 29 spre 30 decembrie 2010, hoţul a intrat într-o locuinţă din Tileagd de unde a furat 1.000 lei, un inel din aur, un cartuş de ţigări, provocând un prejudiciu total de aproximativ 2.000 lei.

"Cercetările în cauză continuă, tânărul fiind suspectat de comiterea mai multor furturi. Poliţiştii încearcă, de asemenea, să recupereze şi paguba provocată de către acesta", a mai arătat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.