Judecătoria Salonta a emis mandat de arestare preventivă pentru 19 zile pe numele unui tânăr de 18 ani din municipiu, anchetat de procurorii Parchetului de le lângă Judecătoria locală pentru tâlhărie şi violare de domiciliu.

Remus Demian este acuzat că, în noaptea de 10 spre 11 martie, în jurul orei 1, a intrat în locuinţa unui sătean din Gurbediu şi, profitând de faptul că acesta se afla în pat, l-a imobilizat şi legat de mâini după care, sub ameninţarea cu moartea, l-a obligat să-i dea banii pe care îi ţinea în casă, în total 1.500 lei.

După ce a luat banii, Demian a fugit fără să observe că, în timp ce s-a luptat cu victima sa, din buzunar i-au căzut un lănţişor şi două telefoane mobile. Greşeala sa a fost în folosul poliţiştilor salontani sosiţi la locul incidentului. Asta pentru că obiectele impregnate cu mirosul proprietarului au condus câinele de urmă direct la locuinţa tâlharului.

Reţinut pe 11 martie, Remus Demian a fost prezentat o zi mai târziu procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta şi Judecătoriei din localitate, magistraţii dispunând arestarea sa pentru 19 zile sub acuzaţia de tâlhărie şi violare de domiciliu.

Dacă va fi condamnat, tânărul riscă pedeapsă cu închisoarea între 7 şi 20 de ani.