Un tânăr de 25 de ani, angajat la una dintre firmele care execută lucrările de modernizare și electrificare a căii ferate între Cluj Napoca și Episcopia Bihor, și-a pierdut viața, vineri dimineață, pe un șantier din Vadu Crișului.
„În urma unei solicitări telefonice primite la ora 9.29 de la un coleg al victimei, un echipaj cu medic s-a deplasat de la substația Aleșd la fața locului, unde a ajuns în 14 minute. La sosirea colegilor noștri, victimei i se făceau compresii de către colegii săi, după care manevrele de resuscitare au fost reluate de echipajul medical. Din păcate, după 45 de minute medicul a fost nevoit să declare decesul în urma unui stop cardio-respirator”, a declarat BIHOREANULUI managerul Serviciului de Ambulanță Județean Bihor, dr. Liciniu Venter.
Potrivit inspectorului șef adjunct al ITM Bihor, Nicu Hoduț, responsabil pe domeniul sănătății și securității în muncă, victima avea 25 de ani și, după cum au relatat colegii acestuia, i s-a făcut rău brusc, la terminarea unei pauze.
„Colegii tânărului au declarat că din cauza unei ploi torențiale la un moment dat au încetat lucrul și au făcut o pauză. Când ploaia a încetat, tânărul s-ar fi ridicat să se îndrepte împreună cu colegii săi spre locul unde lucrau, dar a căzut din picioare. I s-au făcut manevre de prim ajutor, până la sosirea ambulanței, dar fără succes”, a spus adjunctul șefului ITM Bihor.
Acesta a precizat că din punct de vedere legal nu a fost vorba de un accident de muncă, ci de un eveniment la locul de muncă, cu cauze patologice. „La fața locului au ajuns și polițiști de la Criminalistică, iar corpul urmează să fie examinat de un medic legist pentru stabilirea exactă a cauzei decesului”, a mai spus reprezentantul ITM.
Conform informațiilor BIHOREANULUI, tânărul era angajat ca muncitor necalificat la o firmă spaniolă care execută lucrările pentru CFR și era din Lorău, comuna Bratca.