Un şofer de TIR de 30 de ani din comuna Vârciorog, suspectat că făcea parte dintr-o rețea internațională specializată în furturi de semiremorci în Belgia și Olanda, s-a predat, marţi, la sediul Poliției Municipiului Oradea.
Pe numele bărbatului, Claudiu Daniel Pop, a fost emis un mandat european de arestare de autoritățile judiciare belgiene care îl suspectează că a făcut parte dintr-un grup organizat de hoți care, la finele anului trecut, a acționat în Belgia și Olanda. Membrii rețelei furau semiremorci, le transportau în locații necunoscute, unde descărcau marfa, după care abandonau vehiculele.
În schemă, Pop ar fi avut rolul de șofer de camion, asigurând transportul semiremorcilor furate.
Marţi, bihoreanul s-a prezentat la sediul Poliţiei Oradea, unde a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bihor - Compartimentul Urmăriri care l-au prezentat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzele. Procurorii au dispus reținerea sa pentru 24 de ore, iar miercuri a fost condus în fața judecătorilor de la Curtea de Apel Oradea, cu propunere de arestare în vederea predării către autoritățile judiciare din Belgia.
Instanţa a amânat judecarea solicitării, în vederea depunerii traducerii în limba română a mandatului european de arestare. Până atunci, însă, Pop va rămâne după gratii, căci instanţa a decis să-l aresteze provizoriu pentru 15 zile.
Măsura poate fi contestată în termen de 24 ore de la pronunţare.