Tribunalul Bihor a emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele unui tânăr de 23 ani din municipiul Marghita, Sebastian Dumitru acuzat de trafic internaţional şi trafic intern de droguri de risc, respectiv pe numele unui bărbat de 31 ani din localitatea hunedoreană Uricani, Şofronie Calotă, pentru trafic intern de droguri de risc.

Cele două persoane sunt anchetate, alături de Stanciu Nicolae, un alt hunedorean de 33 ani, pentru trafic cu haşiş pe raza judeţelor Bihor şi Hunedoara într-un dosar instrumentat de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog şi procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din Bihor.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, agentul principal Ioana Lascău, a declarat joi că tânărul din Marghita a procurat 2 kilograme de haşiş (rezină de cannabis) din Portugalia, unde s-a aflat în cursul lunii ianuarie a acestui an. Ulterior, haşişul a fost transportat cu autocarul în România, ascuns în bagaje şi predat unui prieten al marghitanului, bărbatul de 31 ani din localitatea Uricani, spre comercializare.

O parte din droguri au fost vândute la preţul de 35 lei/gram în judeţele Bihor şi Hunedoara însă afacerea a intrat în atenţia poliţiştilor antidrog orădeni, care au infiltrat doi investigatori sub acoperire în anturajul traficanţilor, în calitate de cumpărători.

Cei doi investigatori au cerut o cantitate mare de haşiş, de 1,2 kilograme, pentru care au oferit 25.000 lei, iar tranzacţia, care s-a derulat miercuri, 16 aprilie, în localitatea Petroşani, a fost urmărită de poliţiştii antidrog, care i-au reţinut pe cei trei imediat după ce au predat drogurile.

"Cei trei suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore de către procurorii DIICOT Oradea. Faţă de bărbatul de 33 ani procurorii au dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru 30 de zile. Ceilalţi doi au fost prezentaţi Tribunalului Bihor, instanţă care a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile", a mai spus Ioana Lascău.

Dacă vor fi trimişi în judecată şi găsiţi vinovaţi, cei trei suspecţi riscă pedepse privative de libertate cuprinse între 10 şi 20 de ani.