Tribunalul Bihor a dispus arestarea unui tânăr de 26 ani din comuna Popeşti pentru 30 de zile, acesta fiind anchetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru omor.

Serafim Şipoş este acuzat că, beat fiind, a provocat un scandal în timpul căruia şi-a lovit un consătean de 65 ani în cap cu o bară metalică. Altercaţia a avut loc pe 17 mai iar victima a ajuns la spital în stare gravă, cu traumatism cranio-cerebral şi fractură de oase de craniu iar pe 27 august a murit din cauza unor complicaţii.

Ancheta a fost începută iniţial de Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita de unde, în luna iunie, a fost trimisă procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, competenţi să soluţioneze cazurile de tentativă de omor.

Şipoş a recunoscut fapta iar procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au dispus cercetarea lui în stare de libertate chiar şi după moartea victimei sale. Bărbatul a fost prezentat în faţa instanţei de judecată vinerea trecută când a şi fost arestat imediat.

"Acuzarea unei persoane de săvârşirea unei astfel de fapte cu o astfel de urmare creează, fără dubii, o reacţie firească de îngrijorare în rândul societăţii în general, dar mai ales în rândul comunităţii săteşti în cadrul căreia ar fi fost săvârşită, iar cercetarea în stare de libertate a presupusului autor nu ar face decât să sporească nesiguranţa membrilor comunităţii", se arată în încheierea prin care judecătorul Ovidiu Musta a dispus arestarea individului.

Magistratul a mai avut în vedere şi faptul că Şipoş a comis fapta în stare de ebrietate, în prezenţa altor persoane şi înarmat, ignorând disproporţia vădită de forţe, în condiţiile în care el avea 26 ani iar victima sa 65.

Decizia Tribunalului nu este, însă, definitivă. Încheierea de arestare a şi fost atacată, prin recurs, care se va judeca la Curtea de Apel Oradea.