Potrivit şefului UPU-SMURD, medicul Hadrian Borcea, tânărul internat luni la Spitalul Judeţean Oradea în urma unui accident rutier, a decedat marţi, în jurul orei 11.

"Bărbatul a fost internat la secţia Terapie Intensivă, cu traumatism cranio-cerebral grav, creierul său fiind afectat iremediabil", a declarat Borcea pentru BIHOREANUL. Medicul a mai spus că ceilalţi pacienţi internaţi în urma aceluiaşi accident au o stare bună şi un pronostic favorabil.

Bărbatul, având iniţialele P.V., avea 23 de ani şi locuia în comuna Lunca Vişagului, în judeţul Cluj. Luni dimineaţă, acesta a fost pasagerul unui autoturism înmatriculat în judeţul Sălaj, al cărui şofer nu a adaptat viteza la condiţiile de drum pe DN1, la ieşire din localitatea Oşorhei, şi a pierdut controlul autovehiculului.

Astfel, autoturismul s-a ciocnit cu o altă maşină ce venea din sens opus, iar în urma impactului au suferit leziuni cinci persoane.