Un orădean în vârstă de 40 ani a fost prins în flagrant de polițiștii și procurorii Antidrog în timp ce încerca să vândă 50 de grame de „cristal” în Oradea. 

Potrivit informațiilor transmise luni de Poliția Bihor și DIICOT, acțiunea de prindere în flagrant a avut loc joia trecută.

„Persoana a fost prinsă în flagrant delict, în municipiul Oradea, în timp ce ar fi tranzacționat aproximativ 50 de grame de cristal (3-CMC) pentru 7.000 de lei”, se arată în comunicat.

Traficantul, Florin Cheregi, se afla de câteva luni în atenția polițiștilor și procurorilor DIICOT Oradea, fiind suspectat de trafic de droguri de mare risc.

În urma percheziției domiciliare efectuate la locuința sa, anchetatorii au descoperit și ridicat cantități de substanțe interzise, inclusiv canabis și ecstasy, un cântar electronic de precizie, 115 pungi zip-lock de diferite dimensiuni, precum și alte mijloace de probă.

Joia trecută, Cheregi a fost reținut pentru 24 de ore, iar a doua zi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. Acesta poate contesta măsura, iar în acest caz, verdictul final va fi pronunțat de Curtea de Apel Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!