Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, subcomisarul Alina Dinu, a anunţat, marţi, trimiterea în judecată a unui sătmărean de 34 ani anchetat de procurorii DIICOT şi poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea pentru trafic de persoane.

Potrivit purtătorului de cuvânt, din investigaţiile anchetatorilor a reieşit că, în perioada februarie - mai 2010, acesta a recrutat două persoane de sex masculin din Bihor, ambele cu dizabilităţi locomotorii, pe care le-a transportat pe teritoriul Belgiei.

Cei doi au fost cazaţi la Bruxelles într-un apartament închiriat şi obligaţi să cerşească atât în centrul oraşului cât şi în alte localităţi din Belgia. "Pentru documentarea şi probarea întregii activităţi infracţionale a suspectului, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea - Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane au cooperat în cauză cu autorităţile judiciare belgiene", a explicat subcomisarul Alina Dinu.

Pe perioada celor trei luni în care au fost exploatate, victimele sătmăreanului au câştigat în urma cerşetoriei 7.800 euro, bani care, însă, le-au fost luaţi şi cheltuiţi de sătmărean.

În baza probelor, pe 15 ianuarie, procurorii DIICOT Oradea au dispus trimiterea în judecată a sătmăreanului, pentru trafic de persoane prin obligarea la practicarea cerşetoriei, acuzaţie pentru care, dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă privativă de libertate cuprinsă între 3 şi 10 ani.