De departe cea mai bună idee a conducerii Consiliului Judeţean a fost cea a iniţierii Turului Bihorului. Deja am avut trei ediţii şi dacă pe lângă efort fizic ne mai punem şi mintea la contribuţie s-ar putea să avem ceva unic în ţară.

Tururile cicliste au încetat de mult să mai fie simple competiţii sportive. Cred că aşa cum arată marile tururi, la ora actuală componentele: turistică, istorică, geografică şi culinară o depăşesc cu mult pe cea a performanţei sportive. Deci e limpede că Turul Bihorului este o excelentă ocazie de a scoate în faţă minunăţiile naturale ale zonei.

Dar pentru a duce la capăt o asemenea întreprindere trebuie conjugaţi mai mulţi factori. Primăria ar face bine să se racordeze la proiectul Consiliului Judeţean pentru că oricum toţi avem de câştigat. Deci APTOR-ul trebuie să găsească cârlige prin care să atragă cât mai mulţi spectatori. E jenant ca la aşa desfăşurare de forţe, ciclişti în echipamente frumos colorate, motociclete nervoase şi maşini încărcate de biciclete de firmă, să asiste o mână de oameni.

Apoi pe lângă Primărie s-ar putea opinti să producă evenimentul şi Digi 24. Măcar de dragul zonei de baştină a patronului s-ar putea mediatiza turul, ceea ce ar potenţa puternic latura turistică. Aşa ar putea afla lumea întreagă nu doar de seccesionul orădean ci şi de apele termale din Felix, de munţii şi peşterile din judeţ, de folclorul absolut fabulos. Parcă şi văd cum la trecerea printr-un sat s-ar aduna cetăţenii în costume populare, în frunte cu grupul de dubaşi sau cu highighişi înarmaţi cu vioare cu goarnă.

E păcat că un astfel de eveniment care presupune ceva efort financiar să nu fie mediatizat pe măsură. Decât să publice pe site-uri anonime mesaje de milioane de lei cu felicitări de Crăciun şi Paşte, de parcă oamenii nu petrec de sărbători dacă nu-i felicită alde Pasztor, mai bine s-ar ataca toate zonele media puternice, pentru ca lumea să afle că la noi există o minunăţie de tur ciclist al Bihorului.