Record absolut în Consiliul Local. Aleşii orădenilor au adoptat joi un număr record de 563 de hotărâri în doar 47 de minute!

Suprataxarea ruinelor

Consilierii locali au reuşit să adopte joi câte o hotărâre la fiecare cinci secunde. Acest record a fost posibil deoarece consilierii au acceptat să voteze la pachet majorarea cu 50% a impozitului pentru 16 terenuri fără construcţii şi cu 500% pentru 16 terenuri neîngrijite şi 439 de clădiri aflate în diferite stadii de degradare.

Majorările de impozit se vor aplica proprietarilor acestor terenuri şi clădiri în cursul anului viitor.

Spre comparaţie, faţă de anul acesta când au fost supraimpozitate 401 clădiri neîngrijite, anul viitor numărul lor va fi cu 39 mai mare.

"Lista clădirilor supraimpozitate este în schimbare. Unele clădiri au scăpat de supraimpozitare ca urmare a începerii lucrărilor de reabilitare, iar altele, majoritatea din zona industrială, vor fi supraimpozitate de acum înainte", a declarat pentru BIHOREANUL, directorul economic al Primăriei, Eduard Florea.

Proprietarii imobilelor de pe listă vor putea scăpa de supraimpozitare cu condiţia să demareze lucrări de reabilitare. "Proprietarii clădirilor supraimpozitate au două variante: ori să obţină autorizaţia de construire şi să anunţe începerea lucrărilor până la 31 decembrie anul acesta ori, în cazul în care deţin un apartament într-un condominiu, să ceară o estimare a taxei de reabilitare pentru partea lui de clădire şi să o plătească Primăriei", a spus Florea.

PSD nu vrea supraimpozitare!

Supraimpozitarea terenurilor construibile pe care proprietarii nu au ridicat clădiri a fost adoptată cu votul celor 18 consilieri PNL, în condiţiile în care reprezentanţii PSD şi UDMR s-au abţinut, iar supraimpozitarea terenurilor şi a clădirilor neîngrijite a fost votată de PNL şi UDMR, pentru că doar cei cinci social-democraţi aflaţi în sală s-au abţinut.

"Consilierii locali ai PSD s-au abţinut de la vot pentru că am observat din practica Primăriei că supraimpozitările s-au făcut din nou în baza unui regulament care a generat foarte multe erori. Considerăm necesar să se optimizeze regulamentul şi după aceea supraimpozitările să se poată aplica corect şi cinstit", a explicat pentru BIHOREANUL, liderul grupului PSD, Liviu Sabău Popa.

Social democraţii cer ca deliberativul local să stabilească clar cine şi cum aplică sancţiunea supraimpozitării.

"Nu poţi trimite un agent principal cu studii medii să facă studii de arhitectură. Ar trebui o echipă mixtă de la Instituţia Arhitectului Şef şi Direcţia Economică. Nu cred că Poliţia Locală este în măsură să stabilească gradul de degradare a unei clădiri, aşa cum se întâmplă acum", a spus Sabău Popa.

Social-democraţii vor să ceară modificarea regulamentului privind supraimpozitarea clădirilor.