Foarte puţini orădeni ştiau cu adevărat cum arată Cetatea Oradea. Cu excepţia celor care au făcut armata acolo sau a vagabonzilor care cutezau să escaladeze impunătoarele metereze, pentru orădenii de rând Cetatea era un punct alb pe harta oraşului. De aceea, mulţi au rămas uimiţi de măreţia şi frumuseţea unui obiectiv turistic obturat decenii la rând de neputinţă sau indiferenţă.
Am văzut concitadini fericiţi şi mândri că o comoară până mai ieri adânc îngropată străluceşte în inima oraşului. Nu va trece mult timp până când locuitorii urbei se vor obişnui cu Cetatea şi aceasta va deveni un loc tot mai frecventat.
Ideea ca Toamna Orădeană să se ţină la Cetate a fost modalitatea perfectă de a pune în valoare monumentul proaspăt restaurat. Unde-s mizeriile de la trecutele serbări? Unde-i noroiul? Unde-s dughenele în care se vindeau mici afumaţi cu mangal, din mâini certate cu săpunul? Unde-i muzica asurzitoare, care–ţi spărgea timpanele de la un stand la altul? Unde-i ţigănia cu care, din păcate, ne-am obişnuit de atâta vreme?
În sfârşit, ne-au servit birtaşi autohtoni civilizaţi şi nu mercenari care-şi plimbă salmonelele de la un târg la altul. În sfârşit, am putut sta liniştiţi la o masă fără ca pentru asta să trebuiască să urlăm pentru a-i acoperi pe alde Guţă şi Salam.
Acum avem o Cetate. Problema este ce facem mai departe cu ea. Dacă vom rezista tentaţiei de a amplasa acolo fel de fel de ONG-uri păguboase ori instituţii fără relevanţă, numai ca să umplem spaţiul, Cetatea poate deveni obiectivul turistic numărul 1 al oraşului.