Se tot vorbește despre firmele de casă care fac grămezi de bani pe lângă primării. Numai că, dacă  analizăm piața, vedem că nu mai există nici firme de casă și nici măcar de apartament. Cu greu mai găsești câte un SRL sinucigaș care se încumetă la o canalizare păguboasă sau vreun asfaltator dispus să-și rupă gâtul.

Primăria Oradea se plânge că nu mai vin firmele la lucrări și uite cum stau 5 milioane de euro nepuşi în operă. Măi să fie! Să-i fi izbit brusc lenea pe constructori? Aceiaşi care, acum 10 ani, se băteau ca chiorii pe lucrări...

Firmele nu se mai prezintă la licitații doar să se afle în treabă. Vor profit. Şi nu știu de ce edilii se supără pentru asta. Le-a convenit când, acum 10 ani, se câștigau licitații la jumătate din costul estimat. Vorba aia, acționa legea pieței...

Acum, când constructorii sunt la mare căutare, legea pieţei nu mai funcţionează: se merge în continuare pe lucrări subevaluate. Îi doare sufletul pe cei din Primărie să plătească 3.000 lei unui dulgher, dar li se pare firesc ca un bugetar să ia mai mult, în baza unor măriri de salarii necorelate cu productivitatea.

Așa că mai bine stăm cu orașul spart încă doi-trei ani decât să facem proiecte cu bugete realiste, nu tăiate din pix, pentru economii. Numai să nu pățească Primăria ca acum doi ani, când Guvernul a prins-o cu câteva milioane de euro necheltuiţi la finalul anului și i-a confiscat.