Parlamentul European condamnă „eforturile deliberate și sistematice ale guvernului ungar” de a submina valorile europene, iar potrivit unui raport aprobat joi, Ungaria nu mai poate fi considerată o democrație deplină, ci situația s-a deteriorat astfel încât a devenit „o autocrație electorală”, în care se țin alegeri, însă fără respectarea normelor democratice de bază.

Raportul adoptat joi de eurodeputați - cu 433 voturi pentru, 123 împotrivă și 28 abțineri - a fost realizat în cadrul procedurii declanșate în 2018 împotriva Ungariei, și anume aceea prevăzută la Articolul 7 al Tratatului Uniunii Europene. Acest articol este considerat „arma nucleară” a UE care ar putea duce la o situație în care Ungaria și-ar pierde dreptul de vot în Consiliul UE, cel care definitivează legislațiile europene. 

Conform Euronews.com, europarlamentarii îl critică pe Viktor Orbán, care deține puterea din 2010, că a făcut, prin guvernul său, eforturi deliberate și sistematice să submineze valorile europene. Sunt îngrijorări, arată raportul, că mai mulți piloni ai societății democratice ar fi amenințați în Ungaria, printre care sistemul electoral, independența justiției, libertatea de expresie, pluralismul în media, libertatea academică, drepturile comunității LGBTIQ și protejarea minorităților.

Drept răspuns, ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a calificat raportul drept o „insultă” pentru cetăţenii ţării sale. „Ungurii au decis de patru ori la rând ce vor în ţară”, a adăugat el.

Pe de altă parte, Ungaria ar putea să piardă cea mai mare parte a alocărilor europene, în contextul nealinierii la valorile europene. Potrivit unei scrisori interne a comisarului pentru buget Johannes Hahn, consultată de cotidianul austriac Die Presse, Comisia Europeană urmează să taie 70% din fondurile alocate Ungariei pentru trei programe operaționale ale UE, scrie euractiv.ro.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!