OTL şi-a "tras" un strung mobil complet computerizat. Laboratorul de mecatronică al societăţii de transport local a fost dotat cu un strung în valoare 1,3 milioane euro, unic în ţară, cu ajutorul căruia se înlătură orice deformare a roţilor garniturilor de tramvai din parcul OTL.

"În toată Europa de Est mai este un singur aparat de acest fel la Belgrad. Am făcut deja probele de funcţionare şi calibrare a maşinii şi se poate lucra pe ea fără probleme. Scula va fi folosită la strunjirea roţilor tramvaielor care, dacă nu sunt perfect rotunde, provoacă poluare fonică", a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, Ioan Mureşan, şeful de atelier al OTL.

Mai ieftin şi rapid

Cu ajutorul noii maşini de aşchiere, strunjirea roţilor se face fără demontarea lor. Garniturile de tramvai sunt ridicate cu ajutorul unui elevator, iar strungul mobil trece sub ele fixându-se pe rând la fiecare roată în parte. Pentru fiecare roată, computerul oferă operatorului nu mai puţin de 20 de soluţii de strujire, dar decizia îi revine inginerului. Toate datele sunt salvate în computerul strungului şi transmise prin wireless în baza de date a atelierului.

Dacă până acum strunjirea roţilor unei garnituri de tramvai costa circa 15.000 euro şi dura mai bine de o săptămână de acum aceaşi operaţiune poate fi făcută de un singur inginer în cel mult cinci ore.

Investiţii de 4 milioane de euro

La conferinţa de luni au mai participat viceprimarul Ovidiu Mureşan, care a lăudat conducerea societăţii pentru achiziţia făcută, şi directorul OTL, Csuzi Istvan, care a vorbit despre investiţiile făcute de societate prin intermediul proiectului european "Centru de cercetare mecatronică a siguranţei transportului public în comun de călători".

"Din fondurile de circa 4 milioane euro atrase prin proiect a fost construită hala nouă a atelierului de mecatronică în valoare de circa un milion de euro, circa 1,3 milioane euro s-au cheltuit pe achiziţionarea strungului, 150.000 de euro au fost alocaţi pentru cumpărarea unui autolaborator pentru detectarea cablurilor electrice întrerupte, 350.000 euro s-au cheltuit pentru achiziţionarea unei autospeciale cu fir care poate circula atât pe linie cât şi pe şosea, iar 300.000 euro s-au folosit pentru achiziţia unui stand de vibraţii", a declarat directorul Csuzi Istvan.

"Găseşte şi repară!"

Potrivit inginerilor OTL, autolaboratorul achiziţionat va scurta enorm timpul alocat pentru identificarea cablurilor electrice întrerupte şi înlăturarea defecţiunii pentru reluarea traficului tramvaielor.

"În urmă cu doi ani, pe linia tramvaiului 2 nu s-a putut circula vreme de trei zile pentru că nu am reuşit să identificăm locul în care era întrerupt cablul de alimentare cu energie electrică, acum această operaţiune poate fi făcută în circa o jumătate de oră", a declarat Vasile Kaitor, şeful secţiei infrastructură din cadrul OTL.

Potrivit reprezetanţilor OTL dotările avansate ale centrului de mecatronica va permite societăţii să ofere asistenţă şi altor societăţi de transport din ţară majorându-şi astfel veniturile.