Universitatea din Oradea se menţine între instituţiile de învăţământ superior cu cele mai bune rezultate la nivel naţional în ceea ce priveşte sustenabilitatea. În cea mai nouă ediţie a clasamentului QS World University Rankings: Sustainability 2026, UO ocupă locul 4 în România şi locul 946 la nivel mondial, cu un scor general de 54 de puncte. 

Ediţia din acest an a clasamentului include 1.994 de universităţi din întreaga lume, cu peste 200 mai multe decât în anul precedent. Cea mai sustenabilă universitate din lume este cea din Lund, Suedia.

România figurează cu 12 instituţii, iar Universitatea din Oradea îşi păstrează poziţia în topul naţional, confirmându-şi profilul de instituţie orientată spre dezvoltarea durabilă.

Potrivit metodologiei QS, evaluarea se bazează pe trei piloni principali: impactul asupra mediului, impactul social şi managementul instituţional. Reprezentanţii UO arată că unul dintre punctele forte ale universităţii rămâne cercetarea dedicată sustenabilităţii, prin care sunt generate soluţii pentru provocări precum schimbările climatice, incluziunea socială şi dezvoltarea responsabilă.

„Prezența constantă și evoluția ascendentă a universității în QS Sustainability confirmă faptul că politicile noastre în domeniul sustenabilității sunt tot mai vizibile internațional, iar proiectele de cercetare și infrastructura dedicată dezvoltării durabile produc impact măsurabil”, transmit reprezentanţii instituției.

Rezultatul vine în contextul în care UO face parte dintr-o alianță europeană de universități care promovează dezvoltarea durabilă, EU Green, iar în următorul an universitar va lansa programe de studii dedicate sustenabilității.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!