Au început pregătirile pentru realizarea primelor investiţii prevăzute în masterplanul conceput de Primăria Oradea pentru extinderea şi renovarea Universităţii de stat din oraş. Este vorba despre două cămine studenţeşti care vor fi construite lângă sala de sport din campus.

„Am semnat protocolul de colaborare tehnică cu conducerea Universităţii Oradea pentru construcţia primelor cămine, iar în următoarea perioadă se va realiza şi studiul de fezabilitate”, a declarat, vineri, primarul municipiului, Ilie Bolojan. 

Căminele studenţeşti sunt cele în care edilulul plănuieşte să fie cazaţi gratuit şi studenţii veniţi din afara Oradiei, înscrişi la profile din domeniul IT, care acceptă ca după terminarea studiilor să îşi desfăşoare activitatea în Oradea. „După finalizarea clădirilor, acestea vor fi date în administrarea Universităţii”, a mai spus Bolojan. 

Revoluţie în Universitate

Edilul a anunţat încă din primăvara acestui an că oraşul va investi în următorul deceniu, anual, 2 milioane de euro pentru extinderea şi renovarea campusului universitar.

Concret, în campus, clădirile într-o stare mai bună ar urma să fie renovate, iar cele ruinate, precum fostele grajduri ale CJ Bihor, dărâmate. Se vor construi clădiri noi, printre care două cămine studenţeşti, unul de 800 de locuri şi altul de 500 de locuri, dar şi un bazin de înot olimpic, şi se vor amenaja spaţii verzi şi piaţete, piste de biciclete şi de alergare.

Construcţiile vor avea aspecte moderne, cu pereţi de sticlă şi grădini amenajate pe acoperişuri, săli de curs, laboratoare, dar şi un aşa-numit "learning center" (centru de învăţare), care ar îndeplini şi funcţiuni de casă studenţească şi diferite alte spaţii, inclusiv parcări supraetajate.

Proiectul prevede şi că actuala stradă Universităţii va deveni pietonală, urmând ca traficul rutier pentru acces la cimitir să fie deviat pe străzi ce vor fi realizate la capetele campusului. De asemenea, se va circula pe strada Făgăraşului, unde anul viitor se va construi o linie de tramvai. În schimb, pe strada Universităţii vor continua să circule autobuzele OTL.

Potrivit planului, la finalul tuturor lucrărilor, campusul Universităţii va avea, la sol, peste 35.000 de mp de cămine, 50.000 mp dedicaţi spaţiilor facultăţilor, 38.000 mp de spaţii sportive, 130.000 mp de spaţii verzi, 15.000 mp de alei pietonale şi 20.000 de mp de piaţete.