Universitatea din Oradea va avea încă o cantină și un cămin studențesc nou în campusul studențesc.

Proiectele celor două clădiri au fost dezbătute săptămâna trecută de Comisia Municipală pentru Urbanism și Amenajarea Teritoriului și, conform unui comunicat al municipalității, ambele au fost avizate.

Viitoarea cantină va fi amenajată în zona căminelor noi care se construiesc în campus, pe malul Peței. Aici, sunt în șantier două cămine pe care le construiește Primăria, unul finanțat de Universitate, iar altul de Compania Națională de Investiții.

În total, vor fi 1.800 de locuri de cazare, care vor avea nevoie de o nouă cantină, dat fiind că singura cantină studențească este spre strada Universității, lângă cele două cămine „istorice” ale instituției academice.

Noua faciltate va avea un singur nivel și o suprafață construită de 1.125 metri pătrați. 

În schimb, căminul nou va fi ridicat în campus, lângă cele două cămine C1 și C2, pe o fâșie de teren delimitată de aleea care duce spre Biblioteca universitară. 

În ceea ce privește clădirea nouă pentru cazarea studenților, aceasta va fi construită în regim de înălțime P+4E, având în total 79 camere cu baie, din care două vor fi destinate persoanelor cu dizabilități”, se menționează în comunicat.

Imobilul, cu suprafață construită de 965 metri pătrați, va cuprinde și săli de lectură și oficii.

Ambele proiecte urmează să fie lansate în consultare publică, după care Planul Urbanistic de Detaliu, care va cuprinde cele două imobile, va fi supus aprobării Consiliului Local Oradea.

Universitatea din Oradea are de gând să facă cele două investiții cu bani din PNRR.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!