Studenţii Universităţii Creştine Partium vor avea mai multe şanse de a face practică profesională, iar absolvenţii mai multe posibilităţi de angajare după ce conducerea instituţiei, reprezentată de rectorul Janos Szatmari-Szabolcs, a semnat cu preşedintele Federaţiei Patronilor din Bihor, Ioan Lucian, un acord de parteneriat.

Documentul, semnat vineri în faţa jurnaliştilor orădeni, prevede în primul rând perfecţionarea activităţii didactice şi de formare profesională a studenţilor, prin plasarea acestora în situaţii reale de producţie şi formarea de competenţe privind relaţiile interumane de muncă, prin însuşirea de către aceştia a unei experienţe practice cât mai bogate în perioada dinaintea absolvirii studiilor teoretice, precum şi prin stabilirea unor relaţii directe între companii şi Universitate.

De asemenea, potrivit protocolului, absolvenţii Universităţii Partium vor putea elabora lucrări de licenţă şi de masterat ale căror teme să fie propuse de firme membre ale Federaţiei Patronilor, astfel încât tinerii să nu rămână doar cu cunoştinţe teoretice de care nu are nevoie niciun angajator, ci să aibă, încă înainte de absolvire, o "trambulină" spre firmele care ar putea să-i angajeze.

În fine, parteneriatul oficializat vineri presupune şi realizarea în comun, de către cadrele şi studenţii Universităţii Partium şi angajaţii firmelor din Federaţia Patronilor, a unor proiecte cu finanţare din fonduri europene.

Cu ocazia semnării acordului de colaborare, rectorul Universităţii Partium, Janos Szatmari-Szabolcs, a declarat că instituţia pe care o conduce mai are asemenea parteneriate cu OTP Bank (care finanţează bursele unor studenţi, iar pe unii absolvenţi i-a şi angajat), cu Poşta Maghiară (care a primit la practică studenţi), cu institute de cercetare sociologică şi agenţii de turism din localităţile ungare Gyula şi Hajdu Szabozslo (care au angajat mai mulţi absolvenţi).

Universitatea Creştină Partium are aproape 1.000 de studenţi la trei facultăţi cu 14 specializări de licenţă şi opt specializări de masterat, şi funcţionează din 1990, când fusese înfiinţată ca Institut Teologic sub denumirea "Sulyok Istvan", după numele unui episcop reformat orădean din secolul XIX.