Sportivul orădean Raul Sînza, unul dintre cei mai buni ciclişti români ai momentului, a fost victima unui accident rutier produs vineri după-amiază în Oradea, pe strada Corneliu Coposu. Din primele date, tânărul circula pe bicicletă şi a fost lovit de o maşină al cărei şofer a ieşit dintr-o parcare, fără să se asigure.
Accidentat înainte de competiţii
Sportivul a povestit accidentul într-o postare pe Facebook, de pe patul de spital, postând totodată şi două fotografii, care îl arată întins pe liniile de tramvai, iar apoi în timp ce era îngrijit de medicii SMURD şi ai Ambulanţei.
„Da, sunt eu... Mă deplasam regulamentar şi un autovehicul a ieşit din parcare din partea opusă, mai exact din partea stângă. Impactul a fost foarte puternic, după cum arată spatele maşinii, nu am mai putut respira, am fost proiectat pe liniile de tramvai”, a explicat ciclistul.
Raul s-a plâns de durere la piciorul stâng, dar speră să nu fie rănit grav. „Piciorul stâng mă doare foarte tare, sper să nu fie ruptură, la spate am avut noroc cu buzunarele unde aveam telefonul şi a amortizat șocul. Nu știu ce să spun despre următoarele două competiții, "Turul României" și campionatul mondial, unde trebuia să reprezint România”, a mai spus tânărul, atrăgând atenţia şoferilor să fie mult mai atenţi la biciclişti.
„.Prin această postare vreau să atrag atenția tuturor conducătorilor auto, atât a celor din oraș cât și a celor care fac depășiri ca și cum nu am fi și noi pe sosea. Share!”, a mai scris Sînza.
Doctorul Hadrian Borcea, şeful UPU-SMURD Oradea a declarat pentru BIHOREANUL că starea sportivului este bună. "Din primele date, pacientul are contuzii la o mână, la ambii genunchi şi la coapsa dreaptă. Dar încă este în investigaţii", a spus medicul.
UPDATE: Şoferul este vinovat
Vineri seară poliţiştii au făcut publice primele concluzii în cazul accidentului, din cercetările efectuate vina pentru producerea evenimentului aparţinând unui orădean de 30 de ani, care nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi.
"În timp ce conducea un autoturism, bărbatul nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi, lovind cu partea din spate a autovehiculului o bicicletă pe care circula un tânăr de 19 ani din Oradea, dinspre strada Lacul Roşu spre strada Transilvaniei", a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu.
Potrivit sursei citate, în urma impactului, tânărul biciclist a fost proiectat pe platforma liniilor de tramvai. "În urma accidentului rutier biciclistul a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital", a mai spus Dinu.
Tânărul nu a rămas internat. La finalul analizelor medicale, s-a stabilit că a scăpat doar cu o fractură la un deget de la mâna stângă. "În rest are doar contuzii", a declarat vineri seara doctorul Hadrian Borcea.