Ploile violente au făcut ravagii în cinci localităţi bihorene, iar timp de zece ore pompierii au intervenit pentru salvarea oamenilor şi golirea apei din case şi curţi.
Potrivit unui comunicat transmis joi de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, militarii au desfăşurat peste 70 de misiuni de salvare a oamenilor şi a bunurilor acestora, de miercuri, ora 16.10, până joi la ora 02.30.
Probleme au fost în localităţile Criștioru de Jos, Săliște de Vașcău, Cărpinet, Vașcău și Șuștiu, unde Crişul Negru a crescut periculos. De altfel, aşa cum au anunţat hidrologii ABA Crişuri, râul a atins miercuri seară un nou maxim istoric, de 304 cm.
Pompierii bihoreni au intervenit pentru salvarea a 10 adulţi şi a unui copil, care au fost captivi în casele proprii cuprinse de apă. Ei au fost evacuaţi de militari şi transportaţi în locuri sigure, până când apele s-au retras. Din cele 11 persoane, cinci au fost salvate în Criştioru de Jos, patru în Cărpinet şi două în Ştei.
De asemenea, pompierii au intervenit pentru scoaterea apei din locuințele, subsolurile și curțile a 71 de gospodării. Cele mai multe gospodării inundate au fost în Criştioru de Jos, 27 de la număr. În Sălişte de Vaşcău au fost cuprinse de apă 21 de case, beciuri şi curţi, în Vaşcău 20 de gospodării, în Cărpinet două case, iar în Şuştiu, beciul şi curtea unei case.
Zona Vaşcău s-a aflat, miercuri seară, sub cod roşu de inundaţii.