Un şofer de 25 de ani s-a ales cu dosar penal, după ce, aflat la volanul unui BMW, a încercat să scape de un control de rutină al poliţiştilor rutieri din Salonta şi s-a ascuns într-o parcare. 

Incidentul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1, pe strada Republicii din municipiul Salonta.

Polițiștii i-au făcut șoferului semn să oprească pentru un control, iar tânărul a încetinit inițial, lăsând impresia că se conformează. După câteva secunde, însă, și-a schimbat brusc planul și a demarat în trombă, pitindu-se în cele din urmă în parcarea unui magazin.

Acolo a fost interceptat de patrula de poliție. La solicitarea agenților, tânărul - domiciliat în localitatea Năsăud, județul Bistrița-Năsăud - a refuzat categoric atât testarea cu aparatul etilotest, cât și recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Consecința? Un dosar penal pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Salonta, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!