Un tânăr în vârstă de 16 ani, din comuna Toboliu, a fost prins și reținut de polițiști, după ce a condus fără permis prin mai multe localități din Bihor, a refuzat să oprească la semnal și a abandonat mașina la Sălard.

Incidentul s-a petrecut în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 04:30, pe raza localității Sălard, unde polițiștii Secției 3 Biharia i-au făcut semn să oprească unui şofer aflat în trafic. Însă acesta şi-a continuat drumul, abandonând în cele din urmă mașina într-o curte neîmprejmuită din localitate.

Cercetările ulterioare au arătat că şoferul era un adolescent de 16 ani din Toboliu care, în noaptea cu pricina, între miezul nopții și ora 04:30, s-a plimbat cu maşina prin mai multe localități: Cheresig, Toboliu, Girișu de Criș, Tărian, Sântandrei, dar și pe străzi din Oradea, pe DN 19 prin Biharia și pe DN19E, ajungând în final la Sălard.

Cert e că, în final, el a fost prins joi, şi reţinut pentru 24 de ore, în Arestul Poliţiei Bihor, iar poliţiştii din Biharia au deschis pe numele lui un dosar penal pentru conducere fără permis.

Ancheta se desfăşoară sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!