Un bărbat urmărit internațional, căutat de autorităţile ungare pentru furt, a fost ridicat de poliţiştii din Bihor şi judecătorii Curții de Apel Oradea au emis mandat de arestare pe numele lui. 

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, bărbatul a fost găsit cu o zi mai devreme, în oraşul Săcueni. 

"Autoritățile judiciare ungare au emis pe numele acestuia un Mandat European de Arestare, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de furt, pe teritoriul Ungariei", se arată în informare. 

Bărbatul, Horvath Zsolt, a fost preluat de poliţiştii Compartimentului Urmăriri – Serviciul de Investigaţii Criminale Bihor şi prezentat unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care a emis pe numele lui o ordonanță de reținere pentru 24 de ore.

În aceeaşi zi, însă, Horvath a fost condus şi la Curtea de Apel Oradea, cu propunere de arestare provizorie.

"Magistrații au emis pe numele acestuia un mandat de arestare provizorie pentru 15 zile, în vederea predării către autoritățile judiciare din Ungaria", se spune în comunicatul Poliţiei Bihor.

Schimbul de date şi informaţii pentru prinderea bărbatului a fost realizat prin Biroul Sirene - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională.